Udyr este mai mult decât un om - el este purtătorul puterii neîmblânzite a patru spirite animale primordiale. Îmbrățișând natura sălbatică a spiritelor, Udyr poate folosi puterile lor unice: tigrul îi dă viteză şi ferocitate, broasca ţestoasă - rezistenţă, ursul - forţă, iar phoenixul - flacăra sa eternă. Combinându-le puterile, el îi poate descuraja pe toţi cei ce amenință să tulbure ordinea firească a lucrurilor.
În Freljord există o castă unică, ce trăieşte în afara societăţii din acele ţinuturi sălbatice. Ei sunt sihaștrii spiritelor, cei care veghează asupra naturii. În fiecare generaţie se naşte un copil sub o lună roşie ca sângele despre care se spune că trăieşte între două lumi, cea a spiritelor şi cea a oamenilor. Acest copil este adus înaintea întâiului sihastru al spiritelor pentru a i se încredința secretele șamanilor. Udyr era un asemenea copil. El înțelegea urletele lupilor din tundră chiar înainte de a învăţa limba strămoşilor săi. Cu ajutorul sihastrului spiritelor, Udyr avea să înveţe într-o zi să înțeleagă chemarea spiritelor şi să vegheze asupra echilibrului naturii. Sihastrul spiritelor îi spunea adesea lui Udyr că el va fi supus la încercări mult mai grele decât predecesorii lui, fiindcă spiritele din Freljord erau din ce în ce mai agitate, deşi nimeni nu știa de ce.
Răspunsul a sosit în toiul iernii, când Udyr și sihastrul spiritelor a fost atacați de o creatură de temut, despre care se vorbea doar în şoapte înfricoşate: vrăjitoarea gheţurilor. Ştiind că băiatul va cădea cu uşurinţă pradă magiei ei abjecte, sihastrul spiritelor și-a dat viața ca să-l apere de atacul ei. Sfâşiat de durere, Udyr a urlat plin de furie şi a simţit cum întregul Freljord urlă împreună cu el. În acea clipă, el a acceptat natura primordială a spiritelor şi a devenit el însuşi o fiară. Străbătut de puterea lor neîmblânzită, urletul de furie al lui Udyr a făcut să se cutremure piscurile munţilor şi a declanşat o avalanşă teribilă. Când Udyr şi-a croit în cele din urmă drum afară din nămeţi, vrăjitoarea gheţurilor era de negăsit.
Ani întregi, triburile nordului au învăţat să-l evite pe sălbatic şi să-i ocolească teritoriul. Apoi, într-o zi, Udyr a adulmecat un intrus neînfricat. Hotărât să-l alunge de pe domeniul său, l-a atacat, dar a fost respins cu ușurință. Sălbaticul s-a aruncat asupra străinului iar şi iar, dar de fiecare dată era azvârlit deoparte fără niciun efort. Epuizat şi învins, Udyr a simţit cum duşmănia sa scade şi l-a întrebat pe străin, abia trăgându-și răsuflarea:
- Cine ești?
Lee Sin venise să caute îndrumarea sihastrului spiritelor, însă dăduse peste un om care îşi pierduse calea. Călugărul a promis că îl va ajuta pe Udyr să-și găsească menirea şi l-a îndrumat către o mănăstire despre care se spunea că este protejată de patru spirite nemuritoare, deosebit de puternice, dar și înțelepte. Acolo, Udyr urma să-și găsească armonia.
Lee Sin l-a adus pe Udyr într-un ținut complet diferit de locul lui de baştină. Supravieţuirea nu era singura lege care guverna vieţile ionienilor, nici a ființelor din ținut. Pentru prima oară, Udyr se simţea împăcat cu spiritele din jurul lui, iar compania oamenilor îi făcea plăcere. Timpul petrecut printre călugări l-a învăţat să-şi tempereze instinctele, iar meditaţiile alături de spiritele din vechiul templu i-au arătat ce e înţelepciunea. Prin ele, Udyr a învăţat să-şi accepte cu adevărat rolul de viitoare căpetenie a sihaștrilor spiritelor.
Udyr le datora enorm ionienilor. Era o datorie pe care nu i s-a cerut niciodată să o onoreze, dar pe care avea să o plătească însutit. Când armatele Noxusului au invadat Ionia, Udyr n-a privit nepăsător cum soldaţii îi oprimau cu brutalitate pe ionienii pacifişti. Nu uitase cum să-şi arate colţii. S-a repezit asupra armatelor cu ferocitatea unui animal încolțit şi le-a dat un motiv întemeiat să se teamă de sălbăticie. Din copaci, ghearele lui decimau noxienii cu zecile; pe malurile râurilor, îi azvârlea înapoi ca un talaz necruțător, iar pe câmpii îi consuma cu forţa mistuitoare a focului sălbatic. Abia când noxienii s-au retras cu coada între picioare, Udyr şi-a potolit mânia.
Pacea s-a reîntors în Ionia, dar Udyr încă mai simţea că îl macină ceva. Spiritele Freljordului îl chemau, avertizându-l că o entitate malefică, anormală, stătea să se nască dintre ghețuri. Udyr a înţeles adevărata ameninţare pe care o reprezenta vrăjitoarea gheţurilor pentru locul lui de obârşie: ea era vestitoarea unui întuneric mai mare, ce avea să învăluie în curând întregul ţinut. Înarmat cu puternicele spirite ale templului, Udyr s-a întors în Freljord, căutând să apere natura de toţi cei ce îi ameninţă echilibrul.
''Prin noi, voia naturii este împlinită.''
- Udyr
