Udyr

Misticii ionieni cercetează cele mai adânci mistere din Valoran, sondând adâncimile spiritualităţii. Discipolii lor sunt apărători fervenţi ai iluminării şi armoniei... însă se mai întâmplă şi ca unii să se abată de la calea cea dreaptă. Născut într-o poiană înverzită sub o lună roşie, Udyr s-a simţit mereu mânat de impulsul primordial dinăuntrul său. Voinţa sa nu era neţinută în frâu, ci doar necizelată. Băiat fiind, trudea la ferma tatălui său, însă se simţea mai legat de mustangii care păşteau în câmpiile îndepărtate decât de orăşenii care veneau în vizită. Adesea, era adus cu bătaia în casă când părinţii îl găseau dormind sub stele.

Când a împlinit şaisprezece ani, Udyr şi-a luat rămas-bun de la părinţi şi a plecat spre răsărit, hotărât să se lepede de societatea „civilizată”. Eliberat de cătuşele aşteptărilor culturale, Udyr a găsit în el o ferocitate nebănuită. Simţurile sale sălbatice au răbufnit la suprafaţă şi s-a lăsat pradă lor. În acest punct, Udyr şi-a pierdut cu adevărat umanitatea. Braconierii şi călătorii care intrau în teritoriul lui erau în mare primejdie şi rar reuşeau să mai scape din el.

Un călugăr aflat într-o călătorie lungă i-a trecut prin pădure într-o zi, iar Udyr s-a hotărât să-l sperie, sărind dintr-un tufiş. Călugărul s-a întors fără să clipească şi i-a făcut semn să se dea la o parte. Înfuriat, Udyr a tot încercat să-l pună la pământ, însă călugărul era imbatabil. După ce pe Udyr l-a răpus oboseala, călugărul i-a făcut semn să îl urmeze şi au păşit amândoi tăcuţi pe drumul către Mănăstirea Hirana. Acolo, călugării l-au învăţat să-şi înfrâneze şi să-şi controleze furia atavică... o bună parte din timp.