Vel'Koz

Dintr-odată, intru într-o zonă plină de strălucire. Clipesc... Clipesc, clipesc, clipesc. Ochii se obişnuiesc cu lumina puternică şi evaluez peisajul din faţa mea.

E multă agitație. Privesc în jos şi văd o creatură mică şi albă ce se ţine pe picioarele din spate şi îmi adulmecă trupul. Mă fascinează.

La ce foloseşti tu oare?

Analizez creatura. O sclipire de lumină fierbinte și roz, un morman de praf pe locul unde tremurase.

Mamifer... Nocturn... Auz impecabil. Incredibil de slab. Însă se înmulţesc atât de eficient.

„Hm...“, îmi spun. Sper că voi descoperi lucruri mai complexe - acestea mă fascinează pe mine.

Consumă şi învaţă: ăsta mi-e scopul. Cei care călătoresc cu mine sunt primitivi: ucid şi mănâncă, ucid şi mănâncă. Trebuie să strâng toate informaţiile disponibile, să adun toate resursele valoroase.

Până la urmă, am dat peste un oraş distrus, cu excepţia unui turn rămas intact. Pare a fi protejat... sau poate a fost lăsat în picioare intenţionat. Deconstruiesc compoziţia ruinelor. Analiza mea sugerează că acest habitat a fost un loc al magiei superioare. Nici nu mă mir că a fost ţinta unei asemenea distrugeri. E ceva care mă atrage la acest turn. În timp ce toţi ceilalţi sunt în căutarea hranei, eu intru în cetate.

Sunt presărate pe-aici instrumente criptice. Examinez unul. Încă o strălucire de lumină fierbinte, încă un morman de praf.

Fascinant: un instrument prin care se modifică noţiunea de timp.

Ciudat.

Fără precedent.

După starea în care se află turnul, se pare că proprietarul l-a părăsit recent. Artefactele lăsate în urmă au existat în mai multe timpuri şi locuri. Unele sunt mai complexe decât altele, dar toate sunt mai impresionante decât orice am mai văzut pe-aici. Este clar că deţinătorul lor ştie lucruri pe care nu le-am mai întâlnit în călătoriile mele.

Am nevoie de asemenea cunoştinţe.

Părăsesc turnul şi îi văd pe ceilalţi apropiindu-se de intrare, gata să o distrugă aşa cum au făcut cu tot ce-au mai întâlnit în cale. N-ar face decât să stea în calea ţelului meu. Sunt unele lucruri pe care Vidul n-ar trebui să le consume la întâmplare.

Fără niciun avertisment, întind un tentacul cu vârful strălucind într-un alb fierbinte. Fulgerul loveşte prima creatură, împingând-o îndărăt. Ţipătul îi devine tot mai slab în timp ce-mi extind cele trei membre dintre care iese energie, arzând aerul unde s-au întâlnit fluxurile. Ceilalţi doi o iau la fugă - ştiu ce-i aşteaptă.

Chiar trebuie să fugă?

Deschid larg ochiul şi dezlănţui un fascicul laser de energie care urmăreşte creaturile ce încearcă să scape. Sunt transformate pe loc în scrum. „Hmm... Punctul de topire al celor proveniţi din Vid nu este constant.“, îmi notez.

Dar asta nu contează. Foamea creşte în mine. Sunt lihnit. Mai nepotolit ca oricând.

Am pus ochii pe cunoaşterea supremă.

Şi va fi a mea.