RO

Patch & language

Ilustrația lui Malphite

Campioni 5.2.2 · ro_RO

Malphite

Fragmentul de monolit

TankFighter Resursă: Mana
Atac 5
Apărare 9
Magie 7
Dificultate 2

Abilități

P · Q · W · E · R
P

Scut din granit

Pasivă
Malphite este acoperit de un strat de piatră care preia daune în cuantum de până la 10% din viaţa sa maximă. Dacă Malphite nu a fost lovit timp de 10 secunde, acest efect se reîncarcă.

Ability videos show the latest version of the spells; they may differ on older patches.

Skinuri

6
  • Malphite trifoi

  • Malphite coral

  • Malphite de marmură

  • Malphite de obsidian

  • Malphite glacial

  • Mecha Malphite

Poveste

Există o lume în armonie desăvârşită, în care toate fiinţele sunt parte a unui întreg. Monolitul este esenţa întregii creaţii, iar locuitorii săi nu sunt decât fragmentele sale. Simetria sa încântă privirea, iar stabilitatea sa aproape deplină frapează. Fiinţele de piatră care trăiesc acolo îşi ştiu rostul şi nu vor decât să-şi facă datoria cât mai bine cu putinţă, ca părţi ale unui superorganism sau ca albinele din stup. Malphite a încercat mereu să îşi îndeplinească menirea, ca parte remarcabilă a marelui întreg, aceea de a impune conceptul ireproşabil de ordine al poporului său.

Într-o zi, o falie interdimensională s-a deschis ca din senin şi a fost adus prin hăul cosmic spre tărâmul Runeterrei. A fost o trecere dureroasă şi înfricoşătoare pentru el, înstrăinat de cântecul semenilor şi de monolit - prezenţe nelipsite în mintea sa încă de la naştere. Prins în Cercul Invocării, pradă unei furii nimicitoare, îi asculta pe invocatorii săi şi rugămintea lor. Runeterra era o lume aproape pierdută din cauza lipsei sale de armonie. Avea nevoie de eroi care să supună haosul ordinii. De aceea chemaseră fiinţa de piatră: pentru a-i ajuta în misiunea lor. Depăşindu-şi frica şi angoasa, Malphite a înţeles că era un scop onorabil şi unul la care îşi putea aduce contribuţia, poate chiar într-un mod unic. În prezent, ca membru al Ligii Legendelor, îi ţine la respect pe cei care urmăresc să tulbure căutarea echilibrului în Valoran, acordându-le o atenţie aparte celor care folosesc magia haosului. Din nefericire, Malphite a început să se schimbe la rândul său, fiind nevoit să se confrunte cu singurătatea sa absolută într-o lume de un individualism acut.

Feriţi-vă, slujitori ai haosului! Fragmentul de monolit e printre voi.

Tips

Când joci cu

  • Armura reduce volumul daunelor care trec de 'Scutul din granit'. Activează 'Lovituri brutale' înainte ca un inamic să poată distruge scutul pentru a-ţi reduce daunele suferite.
  • Deşi abilităţile sale cresc în funcţie de armură, în unele partide Malphite va trebui să apeleze la rezistenţa la magie. În acele partide, cumpără 'Scutul legiunii', 'Paşii lui Mercur' şi 'Înger păzitor'.

Când joci împotriva

  • Dacă joci cu un personaj axat de pe daune fizice, rămâi în spatele aliaţilor când lupţi împotriva lui Malphite. 'Cutremurarea' îţi poate reduce puternic daunele.
  • Malphite e unul dintre puţinii campioni tanc care pot face faţă în junglă. Fii atent dacă alege 'Nimicire'.

În cel mai recent patch

Neschimbat din patch-ul 4.20.1

Istoric

  1. Modificat în patch-ul 5.11.1
  2. Patch-urile 4.20.1 – 5.10.1Viață, Regen. de viață, Mana, Resource regen, Daune de atac, Armură, Rezistență magică
  3. Patch-urile 4.15.1 – 4.19.3Profil: Dificultate
  4. Patch-urile 4.13.1 – 4.14.2Ciob seismic (Q): descriere, Cutremurare (E): descriere
  5. Patch-urile 4.12.1 – 4.12.2Skinuri, Numele skinului (54006)
  6. Patch-urile 4.7.8 – 4.11.3Lovituri brutale (W): cost
  7. Patch-urile 4.5.4 – 4.6.3Armură
  8. Patch-urile 4.2.5 – 4.4.3Roluri
  9. Patch-ul 4.2.1Roluri
  10. Patch-urile 4.1.13 – 4.1.43Roluri
  11. Patch-urile 3.10.2 – 4.1.9Roluri, Profil: Apărare
  12. Patch-urile 3.7.1 – 3.9.7Poveste, Sfaturi (când joci cu el), Sfaturi (când joci împotriva lui), Pasivă: nume, Pasivă: descriere, Ciob seismic (Q): nume, Lovituri brutale (W): nume, Cutremurare (E): nume, Forţă de neoprit (R): nume, Ciob seismic (Q): descriere, Lovituri brutale (W): descriere, Cutremurare (E): descriere, Forţă de neoprit (R): descriere, Ciob seismic (Q): timp de reîncărcare, Lovituri brutale (W): timp de reîncărcare, Cutremurare (E): timp de reîncărcare, Forţă de neoprit (R): timp de reîncărcare, Ciob seismic (Q): cost, Lovituri brutale (W): cost, Cutremurare (E): cost, Forţă de neoprit (R): cost, Ciob seismic (Q): rază de acțiune, Cutremurare (E): rază de acțiune, Forţă de neoprit (R): rază de acțiune, Ciob seismic (Q): ranguri, Lovituri brutale (W): ranguri, Cutremurare (E): ranguri, Forţă de neoprit (R): ranguri, Skinuri, Numele skinului (54000), Numele skinului (54001), Numele skinului (54002), Numele skinului (54003), Numele skinului (54004), Numele skinului (54005)
  13. Patch-urile 3.6.14 – 3.6.15Poveste, Resursă, Sfaturi (când joci cu el), Sfaturi (când joci împotriva lui), Pasivă: nume, Pasivă: descriere, Ciob seismic (Q): nume, Lovituri brutale (W): nume, Cutremurare (E): nume, Forţă de neoprit (R): nume, Ciob seismic (Q): descriere, Lovituri brutale (W): descriere, Cutremurare (E): descriere, Forţă de neoprit (R): descriere, Ciob seismic (Q): timp de reîncărcare, Lovituri brutale (W): timp de reîncărcare, Cutremurare (E): timp de reîncărcare, Forţă de neoprit (R): timp de reîncărcare, Ciob seismic (Q): cost, Lovituri brutale (W): cost, Cutremurare (E): cost, Forţă de neoprit (R): cost, Ciob seismic (Q): rază de acțiune, Cutremurare (E): rază de acțiune, Forţă de neoprit (R): rază de acțiune, Ciob seismic (Q): ranguri, Lovituri brutale (W): ranguri, Cutremurare (E): ranguri, Forţă de neoprit (R): ranguri
  14. Patch-urile 0.152.55 – 0.154.3Viteză de mișcare
  15. Patch-urile 0.151.2 – 0.151.101