Gnar

Jungla nu iartă orbirea. Fiecare creangă ruptă spune o poveste.

Am vânat fiecare creatură ce trăiește în această junglă. Eram sigur că nu mai sunt provocări pentru mine aici, dar acum a apărut ceva nou. Fiecare urmă are mărimea unui colț de elefant; ghearele sale sunt ca niște iatagane. Ar putea despica un om în două. În cele din urmă, o pradă pe cinste.

Pe măsură ce îmi urmăresc trofeul prin junglă, încep să înțeleg daunele pe care această ființă le-a provocat. Calc într-un cerc deformat de copaci făcuți așchii. Uriașele santinele de lemn au străjuit aceste meleaguri timp de nenumărate secole, scoarța lor ca de fier rămânând neatinsă de topoarele prăpădite ale celor suficient de nesăbuiți încât să încerce să le doboare. Această făptură le-a doborât la pământ de parcă ar fi fost niște bețe.

Cum se face că o creatură cu o asemenea putere a dispărut atât de ușor? Și totuși, chiar dacă a lăsat această inconfundabilă urmă a distrugerii sale, nu am reușit să dau ochii cu ea. Cum poate să apară ca un uragan și apoi să dispară în junglă ca ceața dimineții?

Sunt nerăbdător să trăiesc momentul în care voi fi în cele din urmă față în față cu această creatură. Va fi un trofeu nemaipomenit.

Trecând prin luminiș, mă orientez încă o dată după sunetul unui izvor. Văd acolo un ghemotoc de blană portocalie așteptând. Îl urmăresc de la distanță. Un mic peștișor sare din apă, iar creatura se năpustește asupra lui, scufundându-se cu voioșie în apele repezi. Spre bucuria mea, realizez că este un yordle. Și, în plus, vânător!

Ăsta e un semn bun. Bestia va fi găsită. Nimic nu îmi va scăpa.

Urechile mari ale yordle-ului se ciulesc și se întoarce către mine. Aleargă în patru labe cu un bumerang din os în mână, oprindu-se rapid în fața mea. Gângurește.

Eu dau din cap în semn de apreciere față de micuțul yordle și aventura ce va urma. Traversez cu ușurință terenul dificil, încercând să găsesc orice semn al prăzii mele. Încercând să-i simt mirosul, ceva îmi distrage atenția. Sunt uimit de un chicotit ciudat. Yordle-ul m-a urmat. Nu îl pot lăsa să îmi întrerupă vânătoarea. Mă întorc spre el și arăt în depărtare. Se uită la mine mirat. Semn bun sau nu, trebuie să fiu mai insistent.

Dau capul pe spate și slobod un urlet, curentul de aer zbârlind blana yordle-ului, iar pământul se zguduie sub noi. După câteva secunde, întoarce capul și, cu ceea ce cred că este un zâmbet, își ridică micul bumerang. Nu mai pot pierde niciun moment. Îi smulg arma din mână și o arunc cu precizie într-un copac, înfigând-o într-o creangă sus de tot. El se întoarce și se năpustește către bumerang, sărind frenetic.

Abia reușesc să fac zece pași când un urlet mă zguduie din toate încheieturile. Trosnetele asurzitoare ale pietrelor și lemnelor răsună peste tot în jur. În față, un copac gigantic se prăbușește în calea mea. Arma din os a yordle-ului iese din trunchiul său.

Un mârâit nepământesc se aude din spatele meu.

Am făcut o greșeală teribilă.