Soraka

Un vindecător binecuvântat cu magia stelelor, Soraka are toate creaturile pământului aproape de suflet. A fost cândva o fiinţă celestă, dar şi-a sacrificat nemurirea şi a intrat în lumea muritorilor. Atâta timp cât răul ameninţă viaţa în Valoran, Soraka nu va avea pace.

Soraka a trăit secole la rând într-un crâng fermecat. O fiinţă a stelelor, îi vindeca pe cei răniţi şi bolnavi care o căutau. Un bărbat pe nume Warwick a venit în păduricea ei şi a implorat-o să îi vindece soţia, care zăcea fără suflare în braţele lui. Disperarea acestuia a impresionat-o pe Soraka. Deşi era prea târziu să îi salveze soţia, s-a oferit să îi vindece durerea provocată de pierderea ei. Nedorind să renunţe la suferinţa sa, Warwick a fugit din pădurice, dar s-a întors peste câteva zile pentru a asculta sfaturile primite de la Soraka. Aceasta a început să se ataşeze de omul în suferinţă. Într-o zi, Warwick i-a spus că i-a găsit pe cei care îi uciseseră soţia. Credea că răzbunarea îi va vindeca inima şi, dacă va muri luptând, măcar va găsi pacea. Deşi ea s-a împotrivit, Warwick a ignorat-o şi a plecat din crângul ei. Vocile stelelor o avertizau să nu-l urmeze, dar Soraka trebuia să intervină.

A păşit în lumea muritorilor pentru prima dată şi nu după mult timp l-a găsit pe Warwick luptând cu disperare cu un grup de bărbaţi. A încercat să îl vindece, dar, pentru fiecare rană pe care o închidea, acei bărbaţi mai provocau încă două. Soraka şi-a dat seama că va trebui să lupte ea însăşi pentru a-şi salva prietenul. Stelele ţipau în mintea ei, spunându-i să nu-şi folosească puterile pentru a face rău. Ignorându-le avertismentele, i-a lovit pe atacatori cu o lumină puternică. Urlând de groază şi acoperindu-şi ochii pentru a se proteja de strălucirea ei divină, aceştia au fugit. Forma celestă a Sorakăi a dispărut, iar stelele au amuţit; pentru transgresiunea ei a devenit muritoare. Încă mai simţea în ea puterea stelelor, dar acestea nu îi mai ofereau îndrumare. A consolat-o faptul că Warwick era în siguranţă, vindecându-i cu blândeţe rănile, dar bărbatul pe care îl crezuse prieten i-a înfipt un pumnal între coaste. Simţind cum sângele picură, Soraka şi-a dat seama că o păcălise şi tot ce făcuse acesta era doar un truc complicat. Simţindu-se umilită şi trădată, a mai invocat o dată puterea stelelor, pârjolindu-i trupul şi blestemându-i cruzimea. Acesta s-a retras cu un urlet agonizant, lăsând-o pe Soraka să se gândească la soarta ei. Deşi viaţa ei se schimbase, se simţea mai puternică şi a renăscut având în minte un singur scop. Nemaifiind legată de crâng, Soraka a plecat în lumea muritorilor, jurând să îi vindece pe cei răniţi şi să îi protejeze pe cei fără apărare.

'Cruzimea unuia singur nu mă va face să nu mai văd suferinţa multora'
-- Soraka