Uneori, legăturile de prietenie devin chiar mai puternice decât cele de sânge. Când astfel de legături unesc un băiat neînfricat şi un yeti înfricoşător, relaţia lor devine o forţă ce nu poate fi ignorată. Primind responsabilitatea de a îmblânzi o bestie îngrozitoare, Nunu a pus bazele unei prietenii acolo unde alţii ar fi folosit lanţul. Acum, Nunu şi amicul lui cel voinic Willump sunt o pereche de nedespărţit, care combină exuberanţa tinereţii şi forţa brută cu puterile mitice de yeti, pentru a depăşi obstacole de netrecut pentru orice pereche obişnuită.
Nunu avea doar câteva amintiri vagi cu părinţii săi sau cu momentele de dinainte ca el să facă parte din izolatul trib al Santinelelor gheţurilor. Deoarece n-a fost binevenit printre cei ce îl luaseră sub aripa lor, dorul de ducă şi firea lui Nunu au îngreunat relaţia cu înţelepţii tribului, iar băiatul visa adesea la locurile de dincolo de umbrele zidurilor cetăţii Santinelelor gheţurilor. Uneori nu se rezuma doar la vise, spre supărarea celor ce îl aveau în grijă. Acest lucru a fost mai clar ca niciodată când Nunu a fost dat în ucenicie pe mâna îmblânzitorului de fiare al tribului şi i s-au dat în grijă fiinţele de sub jugul lui.
Santinelele gheţurilor aveau în stăpânire animale sălbatice din Freljord, pentru a le folosi la nevoie, dar în colecţia lor deţineau şi ceva unic, un yeti. Acesta era o fiinţă remarcabilă cu puteri mistice şi o forţă fizică impresionantă. Îmblânzitorul de fiare l-a învăţat pe Nunu că doar o dietă sărăcăcioasă pe bază de plante şi reprize regulate de biciuiri le ţineau pe bestii unde le e locul, însă Nunu, cu cât petrecea mai mult timp îngrijind aceste fiinţe, cu atât se convingea mai tare că acest yeti nu este un monstru sălbatic.
Privindu-şi noul prieten, pe Willump, devenind tot mai slăbit şi bolnav, Nunu a început să-i aducă pe furiş bucăţi de carne, în speranţa că-l va repune pe picioare. Zi după zi, Willump devenea mai puternic şi nu era deloc sălbatic, contrar afirmaţiilor îmblânzitorului de fiare. Nunu încă mai spera că-l va putea convinge că yeti nu reprezenta niciun pericol, dar aşa ceva nu s-a întâmplat. Următoarea dată când Nunu a venit să-i aducă o bucată de carne lui Willump, a descoperit cuşca acestuia distrusă şi doar un desen stângaci dinăuntru reprezenta un rămas-bun din partea lui. Fără nicio ezitare, Nunu a dat fuga spre sălbăticie, în căutarea prietenului său.
Când, în sfârşit, a dat de urma lui Willump, Nunu l-a văzut pe yeti încolţit de îmblânzitorul de fiare și un grup de războinici ai tribului. Temându-se că oamenii îi vor răni prietenul, Nunu s-a aruncat între yeti şi biciul dresorului. Însă bărbatul cel dur nu se lăsa prea uşor convins. Când îmblânzitorul furios a ridicat încă o dată biciul, yeti s-a ridicat cu o furie ce nu-i stătea în fire. Chiar şi după ce fusese tratat atât de brutal, ceea ce l-a împins pe Willump nu a fost grija pentru propria soartă, ci pentru cea a băiatului ce îi arătase atâta blândeţe. Yeti a turbat şi l-a lăsat pe bărbat sângerând în zăpadă.
Îngroziţi de furia lui Willump, războinicii Santinelelor gheţurilor şi-au luat tălpăşiţa. Nunu şi-a dat seama că nu mai era cale de întoarcere. A ţipat la Willump să fugă înainte ca bărbaţii să se întoarcă şi să-l omoare, dar acesta refuza să-l părăsească pe băiat. Nunu se afla în faţa unei alegeri dificile, aceea de a-şi abandona singurul prieten și de a duce o viaţă de captiv alături de Santinelele gheţurilor sau de a se aventura printre vijeliile nemiloase, lăsând în urmă singurul cămin pe care îl cunoscuse. Nunu a ales ce i s-a părut mai firesc. Sărind pe spatele puternicului yeti, Nunu i s-a alăturat în marea evadare. Cei doi au făcut împreună primii paşi spre lumea sălbatică de care fuseseră ţinuţi departe de atâta timp.
„Eu și Willump avem o întreagă lume de explorat. Nu ne staţi în cale!“- Nunu
